Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor
Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor
8 Noiembrie 2008
de Elizabeth Antunovic (©2008 NAP, Inc.)
1. Introducere
2. Dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi
3. Întinsul la orizontală este stresant pentru coloana vertebrală şi pentru şolduri
4. Întinsul la orizontală cauzează deformări fizice
5. Viaţa în "recipiente"
6. Poziţia "îndoită, îndesată" fetală
7. Scaunele auto
8. Purtatul la verticală permite dezvoltarea fizică pozitivă
9. Dezacordul legat de purtatul la verticală
10. Legătura dintre înfăşatul picioarelor copiilor şi displazia de şold
11. Poziţia nocivă a spatelui bebeluşilor
12. Cu picioarele indoite şi cu spatele arcuit
13. Modele respiratorii îmbunătăţite
14. Previne infecţiile urechii
15. Poziţia verticală reglează sistemul echilibrului
16. Sus pe pieptul mamei - învăţăm tot timpul
17. Sus pe pieptul mamei stimulează toate simţurile
18. O mai uşoară reglare a sistemului autonom
19. Creşterea mecanică a copiilor şi convingerea pentru purtatul bebeluşilor
20. Nevoia evoluţionară de atingere
21. Să facem din purtarea bebeluşilor o regulă de bază
22. Concluzii
23. Bibliografie
Introducere
Ţările din Europa par a avea cei mai mulţi pediatri care recomandă ca bebeluşii să stea culcaţi întinşi pe spate într-un cărucior şi să nu fie purtaţi ca să evite presiunea pe corpurile lor prea puţin dezvoltate. Totuşi, să laşi un nou născut întins pe spate singur într-un cărucior este de fapt mai stresant, şi fizic, şi emoţional, şi poate inhiba dezvoltarea. Purtatul bebeluşului într-o poziţie verticală cu suportul corespunzător al picioarelor nu este doar sănătos pentru dezvoltare, dar e şi modalitatea preferată de a-ţi implica bebeluşul în activităţile de zi cu zi. Purtatul la verticală optimizează creşterea fizică, emoţională şi intelectuală a bebeluşului dumneavoastră.
Dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi
Coloana noastră vertebrală nu este perfect dreaptă, deşi ar putea părea aşa dacă ne uităm la o persoană din faţă sau din spate. Când te uiţi la o persoană dintr-o parte, sunt vizibile patru curburi uşoare care formează un “S” alungit. Aceste curburi ne ajută să fim flexibili şi să avem echilibru. De asemenea ajută să absoarbă stresul plasat pe organismele noastre prin activităţile zilnice care au impact asupra spinării, cum ar fi mersul pe jos, alergarea şi săriturile.
Nu ne-am născut cu aceste curbări ale coloanei. Curbările normale se dezvoltă gradual. "Se formează ca o consecinţă a adaptării la mediul extern (gravitaţie)" (Morningstar, 2005). La naştere, bebeluşii sunt într-o stare de flexare, arcuiţi, având coloana într-o forma de "C" (convexă) naturală. La început, bebeluşul nu are puterea de a-şi ţine capul sus, şi nici nu are curburile necesare în coloana vertebrală pentru a face asta. Dar treptat, pe măsură ce muşchii gâtului devin mai puternici, bebeluşul începe să-şi ridice capul greu împotriva gravităţii, şi o curbură începe să i se dezvolte la gât (curbura cervicală), pentru a-l ajuta să-şi ţină gâtul în echilibru. Când bebeluşul începe să se târască, se va dezvolta curbura din spate de jos (curbura lombară) şi muschii ce o suportă. Bebeluşul va avea aceste curburi naturale ale coloanei doar când va împlini un an (Leveau, 1877).
La naştere
Coloana vertebrală a unui nou-născut este în formă de C (o curbă convexă). Bebeluşul nu are nici curburile care să-l ajute să-şi ţină echilibrul, nici puterea pentru a-şi ţine capul sus.
În primele luni
Pe măsură ce bebeluşul dumneavoastră se luptă împotriva gravitaţiei, muşchii încep să i se dezvolte. Muşchii puternici ai gâtului ajută un nou născut să-şi ţină sus capul greu, formând curbura gâtului (cervicală) a şirei spinării.
De la şase luni la un an
Pe măsură ce un bebeluş învaţă să se târască şi să stea în picioare, se dezvoltă curbura inferioară a spatelui (lombară) şi muşchii corespunzători în aşa fel încât el poate sta drept. Abia când începe să umble are toate curburile şirei spinării dezvoltate.
(În următoarele postări vom traduce şi restul paragrafelor.)
Întinsul la orizontală este stresant pentru coloana vertebrală şi pentru şolduri
Cum am arătat mai sus, coloana vertebrală sub forma unui "C" a bebeluşului nu se întinde imediat după naştere. Din contră, forma de "S" a şirei spinării nu este complet dezvoltată până când copilul începe să umble pe picioarele proprii. Întinsul bebeluşului drept pe spate nu e un obicei blând pentru coloana lui vertebrală. De fapt, această practică îi intinde coloana din forma de "C" într-o linie dreaptă. În loc să-i sprijine forma naturală, îi stresează coloana vertebrală. Cercetările arată că ţinutul coloanei bebeluşului în linie dreaptă nu este o practică sănătoasă din punct de vedere fiziologic. În plus faţă de stresul adăugat coloanei vertebrale, poate de asemenea să afecteze negativ dezvoltarea încheieturilor şoldurilor (Kirkilionis, 2002).
Întinsul la orizontală cauzează deformări fizice
Dacă bebeluşii îşi petrec marea majoritate a zilei întinşi pe spate, acest lucru e rău nu numai pentru şolduri, dar s-a demonstrat că bebeluşii care stau în mod frecvent pe spate într-un cărucior pot să facă plagiocefalie (craniu deformat, plat la spate sau pe laterale), li se poate deforma corpul şi muşchii pot să nu fie tonifiaţi (Bonnet,1998). Cercetări susţinute de Academia Americană de Pediatrie afirmă că “în imobilizarea prelungită pe o saltea fermă sau pe un pat plat (cum ar fi într-un cărucior), influenţa constantă a gravitaţiei apasă suprafaţa corpului către saltea producând boli de poziţie şi bebeluşi cu tonus muscular scăzut (Short, 1996)”.
Plagiocefalie la un bebeluş, corectată cu o cască pentru cap.
Viaţa în "recipiente"
Acest lucru nu înseamnă că dacă stă întins pentru o scurtă plimbare prin cartier într-un cărucior, se va distruge dezvoltarea fizică a bebeluşului. Dar adevarul e că bebeluşul obişnuit din lumea vestică, cu vârsta cuprinsă între trei săptămâni şi trei luni, este plimbat puţin mai mult de două ore şi jumătate pe zi (Heller, 118.) Ajungem să ne purtăm bebeluşul la maşină într-un recipient, prin magazin într-un recipient, să luăm pranzul cu el într-un recipient, înapoi către maşină într-un recipient, şi acasă într-un recipient*. Câteodată de acolo direct într-un leagăn în care să-l fixăm fără să atingem copilul, în aşa fel încât să putem face cina, să-l punem în balansoar cât mâncăm, şi imediat după aceea în pătuţ la culcare. Vestul a divagat de la tradiţiile de atâtea milenii de creştere a copilului şi a ajuns în punctul în care obiectele definesc existenţa copiilor noştri mai mult decât corpurile noastre.
“Să iei un nou-născut de la mama lui şi să-l pui pe spate sau pe burtă pe o suprafaţă plană, de obicei neacoperit, este un eşec în înţelegerea nevoii imense a unui bebeluş pentru îmbraţişare, pentru sprijin prin legănare şi acoperire pe toate părţile, şi a faptului că bebeluşul trebuie să fie gradual introdus în lumea spaţiilor mai largi. De la prezenţa continuă, tangibilă şi plină de suport a mamei sale, bebeluşul va ajunge gradual să parcurgă distanţa către lumea din afară”. (Montagu, 294)
Câteodată recipientele ne pot ajuta pentru perioade scurte de timp şi ne pot elibera mâinile. Totuşi, nici un recipient nu poate să înlocuiască mâinile mamei.
*Vă rugăm să ţineţi cont că autorul nu sugerează că un mijloc de purtare a bebeluşului trebuie să înlocuiască scaunul auto pentru transportul cu maşina. Niciodată să nu conduceţi maşina sau să nu călătoriţi cu maşina având copilul într-un mijloc de purtare a bebeluşului.
Poziţia curbată fetală
Nou-născuţii sunt practic imposibil de întins drepţi decât dacă sunt strâns înfăşaţi. Când pui un nou-născut drept întins pe spate, coapsele lui se vor ridica sus înspre piept (Schon, 2007), sau când doarme vor sta îndoite într-o poziţie ca o broscuţă. “Poziţia curbată fetală, poziţia naturală pentru bebeluşi, este cea mai calmă şi cea mai adaptivă."
În această poziţie nou-născuţii folosesc mai puţin oxigen, ceea ce ajută la conservarea energiei şi la consumul mai mic de calorii. Astfel ei digeră mâncarea mai bine. Este de asemenea cea mai bună poziţie pentru termoreglare deoarece reduce expunerea stomacului. Avem celule mai eficiente de reglare a temperaturii şi mai multă grasime pe partea din spate a corpului. Când ne ţinem nou-născuţii burtă pe burtă, le protejăm toţi receptorii şi organele vitale (Montagu, 1986).
Când ridici un nou-născut, acesta işi menţine instinctual picioarele îndoite şi depărtate. Aceasta, împreună cu reflexul plantar palmar care ajută un nou-născut să se agaţe de mama lui, sugerează că organismele nou-născuţilor sunt adaptate să fie purtaţi în sus, la verticală, orientaţi înspre mamă.
Prin ţinutul bebeluşului cu genunchii îndoiţi pe pieptul dumneavoastră, şi ţinându-l de funduleţ, vă sprijiniţi bebeluşul în poziţia naturală pe care corpul lui în mod instinctiv o adoptă pentru a se asigura că e confortabil, cald şi în siguranţă.
Scaune auto
Dacă poziţia din cărucior este cumva mai ridicată (cum ar fi într-o scoică auto), atunci este mai blândă pentru coloana în formă de "C" a bebeluşului, în sensul că nu o întinde să fie dreaptă. Oricum, deşi ar părea o opţiune mai blândă pentru transportul micuţului, anumite studii făcute de Asociaţia Internaţională de Chiropractică Pediatrică arată că scaunele auto nu sunt modalitatea ideală de transport pentru nou-născut din cauza "opţiunilor restrictive de postură care pot afecta dezvoltarea coloanei vertebrale şi a craniului bebeluşului" (Asociaţia Internatională de Chiropractică Pediatrică).
Prin menţinerea coloanei într-o configuraţie în formă de "C", aceste scaune pot de fapt să prevină şi să inhibe formările de curbare naturale. Bebeluşii vor întâmpina greutăţi în a forma muşchi puternici pentru a-şi ţine căpşorul greu dacă nu li se oferă şansa să aibă de-a face cu gravitaţia.
Acest bebeluş savurează un somn afară lângă flori. Deşi scoica auto îi sprijină coloana vertebrală, capul şi gâtul cât timp doarme, când se trezeşte centurile îl împiedică sa-şi folosească muşchii necesari pentru a-şi ţine capul. Mulţi bebeluşi îşi petrec majoritatea timpului în scaune restrictive ca acesta.
Purtatul la verticală permite dezvoltarea fizică pozitivă
Când nou-născuţii sunt ţinuţi în sus le este permis să practice mişcări compensatorii, crescând puterea muşchilor şi permiţându-le controlul asupra tehnicilor fine motorii. Când mama se plimbă, se opreşte sau se întoarce, corpul nou-născutului lucrează în mod natural împotriva gravitaţiei pentru a-şi menţine poziţia. Forţa gravitaţiei este un element pozitiv în dezvoltarea nou-născuţilor, pemiţându-le să înveţe devreme să-şi ţină capul sus şi să-şi menţină corpul agăţat de cel al mamei, în echilibru.
Dezacordul legat de purtatul la verticală
Aşadar de ce unii încă afirmă că poziţia orizontală este mai bună pentru nou-născut? Argumentele fiziologice care susţin că bebeluşul trebuie transportat într-o poziţie orizontală pentru primele luni de viaţă par a veni de la presupunerea că poziţia verticală poate fi stresantă pentru coloana vertebrală în dezvoltare şi pentru pelvis.
Deşi unii pediatri sunt susţinători ai parentingului natural, mulţi nu au multă experienţă cu mijloacele de purtare a bebeluşului. Ei s-ar putea să fie familiarizaţi cu marsupiile din anii '80 şi '90 cu obişnuita lipsă de sprijin adecvat a capului şi a gâtului, cu găuri strâmte pentru picioare, cu bebeluşi lăsaţi să atârne din şold din cauza lipsei totale de suport pentru picioare. Poate aceşti doctori au văzut atât de mulţi bebeluşi tinuţi cu faţa în afară când sunt ţinuţi la verticală, încât presupun că toate mijloacele de purtare a bebeluşului sunt lipsite de suport.
S-ar putea ca studiile asupra inuiţilor şi marea incidenţă a spondilozei şi a displaziei de şold la indienii Navajo să fie considerate dovezi suficiente de la culturile care practică purtatul bebeluşului ca să blameze toate mijloacele de purtare a bebeluşului şi să recomande cărucioarele ca o opţiune mai sigură pentru transport.
Imaginile de mai sus sunt probabil marsupiile pe care mulţi doctori şi le imaginează. Şi le numesc nesigure şi nocive. Ambele sunt mijloace de purtare non-fiziologice. Aceste marsupii în care se poartă bebeluşii cu faţa în afară, spre deosebire de wrap-uri, sling-uri, mei-tai-uri şi SSC-uri (Soft Structured Carrier), nu oferă sprijin sănătos pentru picioare, ceea ce poate face ca pelvisul să se îndoaie invers şi le creează bebeluşilor poziţia periculoasă concavă a spatelui.
Dacă nu sunt cu faţa la purtător, centrul gravitaţiei este în afară. Presiunea este plasată pe umerii bebeluşului şi pe zona pieptului, deseori trăgând umerii spre spate şi făcând spatele şi mai concav. Purtatul cu faţa în afară este o poziţie non-fiziologică, care pune presiune pe coapsele interioare ale bebeluşului şi la baza spinării. Purtatul la verticală cu faţa în afară este stresant pentru bebeluşi.
Baza mai lată a marsupiului de mai sus ar putea oferi puţin sprijin al coloanei vertebrale (menţinând forma naturală convexă de "C") dacă bebeluşul ar fi fost cu faţa către mamă şi funduleţul i-ar fi stat pe acea bază. În loc de aceasta, coloana vertebrală a bebeluşului este îndreptată forţat şi deseori este mult prea întinsă (în formă concavă) datorită muşchilor abdominali slabi şi lipsei suportului pentru picioare.
Când un nou-născut este purtat într-un port-bebe, el trebuie să fie orientat înspre mamă şi ideal ar fi ca materialul să fie întins până în spatele genunchilor pentru a sprijini cum trebuie picioarele, care la rândul lor poziţionează pelvisul şi apoi sprijină coloana vertebrală cum trebuie. Deşi bebeluşul beneficiază prin faptul că este purtat aproape de mamă, ţinutul cu faţa în afară nu îi oferă sprijin pentru picioare, nu îi oferă sprijin pentru coloana vertebrală şi pentru şold şi nici suport pentru gât şi cap dacă adoarme.
Legătura dintre înfăşatul picioarelor copiilor şi displazia de şold
Deşi există nenumărate beneficii fiziologice, emoţionale şi psihologice în înfăşatul bebeluşilor în modul în care e practicat la populaţia Navajo, există dovezi clare că înfăşatul picioarelor, în aşa fel încât să fie legate împreună şi să nu le fie permis să se îndoaie de la genunchi sau de la şold, duce la anormalităţi ale şoldului (Crisholm, 1983). În cazul populaţiei Navajo, stresul asupra şoldului nou-născutului nu era cauzat de poziţia verticală, ci de suportul anormal pentru picioare, prin faptul că nu le era permis picioarelor să se întindă sau genunchiului să se îndoaie liber (Van Slewen, 2007). Prin blocarea capului femurului de a sta in alveola lui, datorită întinderii forţate a picioarelor, alveola deseori nu se dezvolta corespunzător, cauzând Displazie de Dezvoltare a Şoldului (Crisholm,1983).
Deşi purtatul bebeluşului în poziţie orizontală cu picioarele împreunate într-un mijloc de purtare a bebeluşului (cum ar fi un sling sau un wrap) oferă un sprijin corespunzător al coloanei, nu este poziţia optimă sau preferată pentru dezvoltarea şoldului sau pentru purtare prelungită, în mod special dacă este prezentă o displazie congenitala la nou-născut.
Academia Americană de Pediatrie a emis o revizuire a înfăşatului sub Van Slewen în 2007 care a reafirmat că picioarele nou-născutului nu ar trebui să fie strâns înfăşate. În 1965, incidenţa displaziei de şold era foarte ridicată în Japonia, când un scutec de înfăşat era folosit în mod frecvent de către populaţie. Scutecul de înfăşat ţinea şoldurile împreunate. Opt ani mai târziu, în 1973, doctorii le sfătuiau pe mame să evite "extensia prelungită a şoldului şi a genunchiului nou-născuţilor în timpul primelor luni postnatale". Imediat după aceea experţii au raportat o descreştere notabilă în nou-născuţii cu displazie de şold (Van Slewen, 2007).
Bebeluşii adoră să fie purtaţi şi să simtă în jur ceva, să se simtă înconjuraţi de ceva, dar întinderea picioarelor este împotriva poziţiei lor instinctuale cu picioarele desfăcute şi îndoite. Acest bebeluş e înfăşat, astfel încât picioarele îi sunt legate împreună uşor, şi nu îi sunt întinse forţat.
Poziţia concavă nocivă a spatelui bebeluşilor datorată lipsei suportului picioarelor în carrieri
Indienii Inuiţi foloseau papoose, care de asemenea nu sprijineau cum trebuie picioarele şi retrăgeau umerii înspre spate, plasând coloana într-o poziţie concavă sau mult prea extinsă. Cu picioarele nesprijinite şi cu nişte muşchi abdominali foarte slabi, pelvisul se îndoia înapoi şi îi întindea bebeluşului prea tare spatele. Luând presiunea produsă la fiecare pas pe care mama îl face, coloana mult prea întinsă creează stres asupra nou-născutului.
Dezvoltarea spondilozei (alunecarea vertebrelor pentru a compensa stresul repetat asupra unei coloane vertebrale mult prea întinse) este foarte întalnită la gimnaşti şi la cei care ridică greutăţi. Este de asemenea mult prea mare la populaţiile Inuite şi Athabascane, unde aproape jumătate sunt afectaţi.
Yochum şi Rowe au sugerat că Inuiţii, care îşi poartă nou-născuţii într-un papoose, pun un stres prematur excesiv asupra vertebrelor şi explică intinderea mare a spondilozei în aceste populaţii. Din moment ce nimeni nu se naşte cu spondiloză, Yochum şi Rowe neagă factorul genetic şi consideră ca posibilă cauză acest papoose (un obiect de purtare non-fiziologic) şi ca o explicaţie a bolii (Wong, 2004).
Deşi arată diferit, orice mijloc de purtare modern care nu sprijină picioarele nou-născutului (într-o poziţie convexă, arcuită, orientată înspre purtător), orice mijloc de purtare cu faţa înspre exterior, cu găuri pentru picioare, nu sunt mai bune din punct de vedere al dezvoltării copilului decât un papoose, pentru că aceşti carrieri retrag umerii în spate, creând poziţia stresantă de spate concav. Lipsindu-le sprijinul pentru picioare, papoose-urile şi marsupiile care ţin copilul cu faţa în afară sunt foarte similare, trăgând umerii înapoi şi plasând toată greutatea copilului pe pelvis sau pe baza spinării.
Placă de purtat Navajo - Papoose Inuit. Bebeluş cu picioarele înfăşate într-o poziţie non-fiziologică.
Cu picioarele îndoite şi cu spatele arcuit (crăcanat aşezat) - o poziţie care sprijină picioarele
Carrierii care ţin bebeluşul la verticală şi care îi sprijină picioarele ţin copilul într-o poziţie în care mama l-ar ţine în mod natural în braţe. Acestea nu distrug coloana vertebrală a unui bebeluş şi nici şoldul (Kirkilionis, 2002). Când picioarele unui nou-născut sunt îndoite şi depărtate, poziţia instinctivă pe care o ia corpul lui când este ridicat, capul femurului (osul coapsei) umple alveola şoldului (acetabulum). Alveola şoldului este umplută egal când picioarele sunt trase în sus la 100 de grade şi când sunt depărtate la 40 de grade în acelaşi timp(Kirkilionis, 2002). Displazia de şold nu apare când picioarele unui nou-născut sunt sprijinite. De fapt aceasta este poziţia pe care doctorii o susţin ca tratament pentru bebeluşii cu displazie de şold.
Interesant este că Inuiţii Netsilik, care işi poartă mult copiii, nu folosesc papoose, ci îşi poartă nou-născuţii în "amauti" (un fel de loc special pentru ei în spatele hainei, unde haina este croită mai larg) al hainei lor "parka" (un fel de hanorac cu glugă mare). Ei stau în spatele mamei într-o poziţie aşezată cu picioarele depărtate, înauntru în haina mamei (Montagu, 1986). Nu există studii care să indice incidenţa displaziei de şold sau a spondilozei în acest grup nordic de Inuiţi care îşi poartă copiii. Şoldurile şi coloana vertebrală li se dezvoltă normal.
Coloana vertebrală, şoldurile şi picioarele acestui copil sunt sprijinite corespunzător.
O mamă care foloseşte fie braţele sale, fie o bucată simplă de material, îi sprijină picioarele bebeluşului ei într-o poziţie flexată (cu genunchii îndoiţi), depărtată de linia mediană a corpului, sprijinindu-i şoldurile şi şira spinării. În locul materialului strâmt care îl face pe bebeluş să atârne de pelvis şi care nu oferă suport pentru picioare, şi în locul înfăşării picioarelor, care e prea restrictiv, carrierii ergonomici ţin bebeluşul într-o poziţie care sprijină picioarele la fel cum ar face-o braţele mamei. Poziţia îndoită arcuită este poziţia pe care nou-născuţii o adoptă instinctiv când sunt ridicaţi (Schon, 2007). Este ceea ce natura i-a învăţat: picioarele desfăcute care să cuprindă şoldul, spatele sau bazinul mamei, cu genunchii îndoiţi într-o poziţie aşezată.
Braţele mamei sprijină funduleţul şi picioarele bebeluşului. În consecinţă, este ridicată presiunea de pe coloana vertebrală şi greutatea bebeluşului este distribuită egal într-o poziţie ergonomică.
Materialul este tras până la spatele genunchilor bebeluşului, oferind sprijin corespunzător pentru picioare. Picioarele ar trebui trase în sus cel puţin până la nivelul şoldurilor pentru o poziţionare optimă şi pentru o dezvoltare normală a şoldului.
Poza a doua arată poziţia sănătoasă a coloanei vertebrale, orientată înspre mamă, sprijin pentru picioare, sprijin sănătos pentru cap şi gât.
Modele respiratorii îmbunătăţite la purtatul în poziţie verticală
Proponenţii poziţionării orizontale la nou-născuţi pot fi preocupaţi dacă bebeluşul primeşte un nivel adecvat de oxigen când sunt purtaţi comparativ cu atunci când sunt într-un cărucior. Din punctul de vedere al Dr. Maria Blois, nou-născuţii prematuri plasaţi într-o poziţie verticală pe pieptul mamei lor au o respiraţie îmbunătăţită şi mult mai regulată decât într-un incubator.
În acelaşi timp aceştia au avut "episoade reduse de apnee în somn (încetare temporară a respiraţiei) şi de bradicardie (încetinirea ritmului inimii). Nivelul oxigenului transcutanat nu creşte, indicând că saturaţia oxigenului nu este compromisă". Aceste studii au fost făcute pe nou-născuţi prematuri, unii cântărind doar 1300 de grame, plasaţi la verticală pe pieptul mamei lor. Poziţia preferată pentru aceşti bebeluşi micuţi este cea verticală - de obicei securizaţi cu o bucată de material. Ei înfloresc pur şi simplu ţinuţi pe pieptul mamei şi sunt lăsaţi să plece acasă mai repede decât prematurii lăsaţi în incubatoare (Blois,72). Dacă poziţia verticală este poziţia preferată pentru un prematur, nu are sens să spunem că ar fi nocivă pentru un nou-născut la termen.
Poziţia verticală în mijloace de purtare a copilului previne infecţiile urechii şi uşurează simptomele refluxului esofagial
Întinsul la orizontală nu este o opţiune greşită numai pentru coloana vertebrală, şoldurile şi craniul bebeluşului dumneavoastră, ci poate fi şi un factor major care să contribuie la infecţiile urechii interne la nou-născuţi. Refluxul gastric care duce conţinutul stomacului în urechea internă cauzează infecţii ale urechii. Boala de reflux gastroesofagian (Gastroesophageal reflux disease sau GERD) poate fi foarte întâlnită la nou-născuţi pentru că sfincterelor le ia mai mult timp să se închidă.
Nou-născuţilor diagnosticaţi cu GERD le este recomandat să fie purtaţi la verticală pentru a le uşura simptomele. Totuşi, cum nou-născuţii sunt în mod frecvent plasaţi la orizontală, nu numai că se exagerbează simptomele, dar sucurile gastrice pot intra în tuburile lui Eustache imature. Acelaşi lucru se întâmplă când bebeluşii care beau din sticlă sunt poziţionaţi culcaţi pe spate şi nu puţin ridicaţi, astfel că laptele poate intra în urechea medie.
Acumulările în tubul lui Eustache pot cauza inflamaţie şi acumulări de bacterii şi în consecinţă o infecţie. Purtându-vă bebeluşul la verticală vă luaţi o măsură de prevenire a infecţiilor urechii şi puteţi uşura simptomele GERD (Schon, 2007).
Poziţia verticală reglează sistemul vestibular
Un alt beneficiu al purtării bebeluşului este acela că bebeluşii purtaţi primesc multă stimulare vestibulară, pe când bebeluşii care stau întinşi nu o primesc. Sistemul nostru vestibular ne ajută cu simţul echilibrului şi cu siguranţa în spaţiu. Când o mamă îşi ţine bebeluşul, acesta se mişcă în spate şi în faţă în ritm cu mersul mamei şi în laterale de la legănarea mersului ei. Mama se poate opri şi se poate întoarce să ia ceva sau se poate mişca foarte blând. Toate aceste mişcări variate forţează bebeluşul să răspundă corespunzător ca să îşi ţină echilibrul. Toate aceste mişcări îi reglează bebeluşului sistemul vestibular.
Când e împins într-un cărucior, mişcarea este ori înspre înainte, ori înspre înapoi şi nu e variată. Când e făcută schimbarea de la poziţia verticală şi ţinutul în braţele mamei la poziţia orizontală neţinut în braţe, un bebeluş produce mişcări ale mâinilor şi picioarelor ca şi cum ar vrea să se salveze de la cădere. Acesta este numit reflexul Moro. Acţionează ca o reacţie primitivă a bebeluşului de apărare şi este înlocuită mai târziu în viaţă de reflexul de tresărire al adultului.
Purtatul, legănatul şi balansarea stimulează aparatul vestibular al nou-născutului şi îl ajută să se simtă în siguranţă în spaţiu. Majoritatea bebeluşilor din ziua de azi îşi petrec timpul departe de mamele lor, într-un recipient sau într-un cărucior, lăsându-i predispuşi la vertigo şi la un sentiment de nesiguranţă fizică în spaţiu. Americanii nativi sunt de obicei foarte siguri în spaţiu şi sunt cunoscuţi pentru siguranţa pe care o au cu înălţimile şi au foarte puţine probleme în a spăla geamurile zgârie-norilor. Majoritatea Americanilor nativi au fost înfăşaţi şi şi-au petrecut majoritatea vieţii de nou-născut ori în plăci de purtare, ori pe şoldurile mamelor, dezvoltându-şi astfel sistemul vestibular. Interesant este că frica de zbor şi frica de înălţime pe care le au azi mulţi dintre adulţi pot fi localizate în timp înapoi de pe vremea când nu au fost purtaţi ca nou-născuţi. Bebeluşii purtaţi se simt în siguranţă şi sunt mai puţin predispuşi să dezvolte fobii legate de spaţiu(Montagu, 1986).
Sus pe pieptul mamei - învăţăm tot timpul
Bebeluşii au motive ca să se simtă în siguranţă. Ei simt nevoia fizică să fie în contact direct cu mama lor. Ei chicotesc şi gânguresc şi absorb toate expresiile noastre. Sus pe pieptul mamei ei pot să vadă lumea neobstrucţionaţi dintr-un loc sigur şi pot să înveţe despre toate din jurul lor în ritmul lor. Nu numai că bebeluşilor le e mai bine fizic, dar în poziţia verticală ei sunt mai fericiţi şi mai calmi. Dr Sharon Heller spune: “cu cât mai mult timp petrec bebeluşii la verticală, cu atât mai mult timp ei sunt vigilenţi şi calmi. Chiar şi nou-născuţii care îşi petrec majoritatea timpului dormind, se opresc din plâns şi îşi ridică capul când sunt ridicaţi şi puşi pe umăr. Interesant este că felul în care e de atent un nou-născut depinde de locul unde este el. Ţinut în sus într-un scaun de maşină el este mai puţin vigilent decât când e ţinut la verticală în braţe... Poziţionarea verticală este optimă pentru nou-născuţi. Gândiţi-vă cât timp petrec nou-născuţii nostri la orizontală - drepţi pe spate într-un pătuţ sau un cărucior. S-ar putea ca acest lucru să le afecteze vigilenţa? Este foarte probabil... Cercetările au arătat că nou-născuţii care sunt prea mici să stea în fund în mod independent învaţă mai multe când sunt aşezaţi într-o poziţie verticală” (Heller, 94).
Sus pe pieptul mamei sunt stimulate toate simţurile
Şi cât de incredibil de stimulant e acest mediu! Nu numai că nou-născutul învaţă despre lumea din jurul lui din toate viziunile diferite pe care le are, dar are şi starea de spirit necesară pentru învăţare. Când un nou-născut este calm dar atent, atunci toate informaţiile sunt mult mai uşor de învăţat. El află despre lume şi despre locul lui în ea.
“Organismul nostru este un corn al abundenţei din punct de vedere senzorial, unde se amestecă zâmbete, arome şi râsete printre mângâieri unduitoare care pun întreaga lume senzorială la degetele bebeluşului dumneavoastră. Bebeluşul nostru primeşte stimulare tactilă de la pielea noastră care o atinge pe a lui şi îşi dezvoltă abilitatea de a-şi simţi locaţia, poziţia, orientarea şi mişcarea diferitelor părţi ale corpului lui de la presiunea membrelor lui flexate în corpul nostru. Primeşte stimulare tactilă, olfactivă şi gustativă dacă îl alăptăm cu laptele nostru, şi stimulare vestibulară de la stimularea blândă a mişcării noastre şi, dacă e ţinut la verticală, de la eforturile lui de a-şi ţine sus capul şi a-şi menţine echilibrul. Primeşte stimulare vizuală când priveşte în jurul lui, impulsuri auditive când îi şoptim în ureche vorbe dragi, şi stimulare kinestetică atunci când îl schimbăm în partea cealaltă... când ne punem bebeluşii în recipiente, mai ales dacă nu văd nimic, toată această hrănire senzorială e pierdută” (Heller,112).
Reglarea autonomă a sistemului e mai uşoară pentru nou-născuţii purtaţi
Relaţia mamă/nou-născut oferă de fapt reglarea fiziologică a sistemului autonom al nou-născutului. Studiile au arătat că atunci când un nou-născut este luat de lângă mama lui el experimentează o "reducere a ritmului cardiac, o scădere a temperaturii, dereglări de somn şi schimbări la EEG" - reprezentând deteriorarea proceselor care reglează micul său organism (Archer, 1992). Când este separat un nou-născut de mama lui, sistemul lui imunitar slăbeşte. Corpul lui pur şi simplu opreşte producţia leucocitelor. Dar când îşi regăseşte mama, el devine puternic din nou (Montagu, 1986). Corpul unui nou-născut are nevoie fizică de prezenţa mamei sale pentru a-l ajuta să se regleze.
Îngrijirea mecanică a copiilor şi convingerea pentru purtatul bebeluşilor
Cu toate studiile şi cu beneficiile fizice evidente ale purtatului unui bebeluş sus pe pieptul mamei este greu de înţeles ambivalenţa unui pediatru în această chestiune sau chiar indignarea lui atunci când pacienţii aleg să-şi poarte copilul. Poate motivul de a nu susţine purtatul la verticală poate fi acela de a descuraja mama să nu-şi răsfeţe bebeluşii sau să prevină o legătură prea puternică între mamă şi copil, să prevină un ataşament al celor doi.
Înstrăinarea de purtatul bebeluşilor noştri poate fi legată de vechea şcoală de gândire care datează din 1928, când faimosul Doctor Watson ce se ocupa de comportamente a pornit în schimbarea cursului umanităţii şi s-a hotărât să facă nou-născuţii independenţi, puternici şi duri. Teoria lui era că toţi ne naştem ca o tablă goală - ignorând toată structura evoluţionară sau orice tendinţe biologice înnăscute - şi că pentru a "forma" un copil independent era necesar să previi ca bebeluşul să îşi creeze obiceiuri dependente. Cu alte cuvinte, dacă îţi ţii copilul, el se va agăţa de tine şi nu-ţi va mai da drumul niciodată. Va avea tot timpul pretenţii. Nu numai că ar trebui să te abţii să-l porţi, dar şi să-l iubeşti, să-l pupi şi să-l legeni; dacă îi arăţi afecţiune, bebeluşul o va aştepta mereu.
Atât de mulţi dintre bunicii şi părinţii noştri au fost influenţaţi de acest tren mecanic al gândirii, presaţi de experţi să creadă că dacă ne ridicăm bebeluşii când plâng ar însemna că vom creşte un tiran şi vom deveni sclavi. Din pacate această psihologie a avut un efect profund asupra gândirii şi practicii pediatrice şi încă apare în conversaţii între mame şi doctori şi în ziua de azi (Montagu, 1986).
Nevoia evoluţionară de atingere
Majoritatea mamelor simt încă presiunea metodelor dure de parenting care au fost îndoctrinate în părinţii şi bunicii noştri. Totuşi, aceste metode mecanice nu merg mai departe de atât. Antropologul James McKenna pretinde că ţinând bebeluşii mai mult într-un tip de recipient decât în braţele noastre, părinţii sunt "în conflict cu evoluţia". "Realmente toată biochimia şi fiziologia noastră sunt reglate fin pentru condiţiile de viaţă care au existat când eram vânători şi culegători, în care bebeluşii erau ţinuţi în braţe de mamele lor. Cultura noastră s-a schimbat, dar nevoia evoluţionară pentru atingere rămâne la fel.
Creierele bebeluşilor au evoluat să aştepte apropiere şi proximitate - să fie ţinuţi în braţe - pentru siguranţa lor, pentru creşterea lor psihologică, pentru creşterea fizică, pentru creşterea mentală, pentru a ajuta şi a stabiliza procesele lor fiziologice şi pentru a le menţine sistemele imunitare puternice" (Field, 69-74). "Atingerea nu este un beneficiu marginal emoţional. Este la fel de necesar ca aerul pe care îl respirăm " (Heller, 5).
Să facem purtatul - regula de bază; cărucioarele - o excepţie
Deşi majoritatea părinţilor vestici nu pot concepe viaţa fără cărucior, ele nu sunt aşa de blânde pentru nou-născut, aşa cum presupunem. Punând un nou-născut singur pe spate pentru perioade lungi de timp nu este ceea ce noi oamenii suntem structuraţi să trăim. Întinsul la orizontală în primele luni nu este mai uşor sau mai puţin stresant pentru coloana vertebrală, craniul sau gâtul unui nou-născut. Sus pe corpul mamei, mama se acomodează la toate mişcările bebeluşului ei, şi el se acomodează la mişcările ei, mişcându-se ca nişte parteneri de dans perfecţi. Cei doi creează un ritm împreună, fizic şi psihologic şi se mişcă împreună în armonie. Nici cele mai sofisticate cărucioare nu pot oferi căldura pe care corpul mamei o dă, mirosul ei liniştitor, mişcarea variată, şi răspunsurile sensibile ale mamei care sunt atât de esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea bebeluşului, mai ales într-o perioadă aşa critică, atunci când creierul lui creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii. Nici o jucărie nu poate egala bucuria pe care un nou-născut o primeşte de la faţa mamei lui. Singur, privind în gol la un material de umplutură pe care producătorul l-a ales să căptuşească interiorul căruciorului, nu se poate compara cu mediul bogat la care e martor şi pe care îl observă el însuşi când se mişcă împreună în timpul zilei, cu mama lui.
Cărucioarele nu sunt "rele". Ca să mergem mai departe, purtatul bebeluşilor şi cărucioarele nu trebuie să fie exclusive mutual atâta timp cât nou-născutul e mulţumit şi cerinţele lui sunt îndeplinite atunci când semnalizează că are nevoie să fie ţinut (în poziţia aşezat şi cu faţa la mamă este preferabil ca să încurajăm interacţiunea şi comunicarea) (Zeedyk, 2008).
Concluzie
Dacă întindem bebeluşii pe spate într-un cărucior nu este mai uşor pentru gâtul lor, coloana lor vertebrală, pentru şolduri şi pentru mintea lor. Natura i-a programat să fie purtaţi. Poziţionarea la verticală cu sprijin corespunzător pentru picioare este poziţia preferabilă pentru nou-născuţi şi este destul de blândă ca să nu streseze fizic nici măcar bebeluşi micuţi de 1 kilogram. O mamă ar trebui să aibă încredere în ceea ce inima îi spune, ţinându-şi copilul aproape de inimă nu numai că va alege metoda cea mai benefică de a-şi duce copilul cu ea, dar în plus îi va oferi mediul optim pentru creşterea psihologică şi emoţională.
--------------------------------------------------------------------------------
Bibliografie
Archer, J. (1992). Ethology and Human Development. Rowman.
Blois, M. (2005). Babywearing. Pharmasoft Publishing.
Bonnet, E.. (1998 ). In Points made during discussions regarding the carrying of Infants and small children, Published in Krankengymnastik 50 Jg (1998) No.8
Crisholm, J, & . (1983). Navajo Infancy: An Ethological Study of Child Development. Aldine Transaction.
Field, T.(2003). Touch. First MIT Press.
Heller, S. (1997). The Vital Touch: How Intimate Contact With Your Baby Leads To Happier, Healthier Development. Holt Paperbacks.
International Chiropractic Pediatric Association. Baby Wearing: Suggestions for Carrying your Baby. http://www.icpa4kids.org/research/children/babywearing.html
Kirkilionis, E. (2002). Carrying an Infant: More than the Possibility of Child Transport. Kosel.
Le Veau, B.. (1984, Dec). Developmental Biomechanics: Effect of Forces on the Growth, Development, and Maintenance of the Human. Physical Therapy. www.physicaltherapyjournal.com/cgi/content/abstract/64/12/1874
Montagu, A. (1986). Touching: The Human Significance of the Skin. Harper Paperbacks.
Morningstar. (2005). Reflex Control of the Spine and Posture: A Review of the Literature from a Chiropractic Perspective.
Chiropractic & Osteopathy. www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16091134
Newman, P. H. THE ETIOLOGY OF SPONDYLOLISTHESIS. Journal of Bone Joint Surgery. 45(1963), 35-59.www.jbjs.org.uk/cgi/content/abstract/45-B/1/39
ROWE, Y. (1987). ESSENTIAL SKELETAL RADIOLOGY. Baltimore: Williams and Wilkins.
Schon, R. (2007). Natural Parenting-Back to Basics in Infant Care. 5(1), 102-183. from Evolutionary Psychology from http://www.epjournal.net/filestore/ep05102183.pdf
Short, M. (1996). The Effects of Swaddling versus Standard Positioning in Very Low Birth Weight Infants. Neonatal Network. 15(4).from http://www.cebp.nl/vault_public/filesystem/?ID=2156
Van Slewen et al,. (2007, Oct). Swaddling: A Systematic Review. Pediatrics. 120(4), 1097-1106.from
http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/120/4/e1097
Wong, L. C. (2004, Jun). Rehabilitation of a patient with a rare multi-level isthmic spondylolisthesis: a case report. 142-151. The Journal of the
Canadian Chiropractic Organization from www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=1840041
Zeedyk, S.. (2008). What’s Life in a Baby Buggy Like? The Impact of Buggy Orientation on Parent-Infant Interaction and Infant Stress.
University of Dundee/National Literary Trust, Nov. 21, 2008). from www.literacytrust.org.uk/talktoyourbaby/Buggy_research.pdf
8 Noiembrie 2008
de Elizabeth Antunovic (©2008 NAP, Inc.)
1. Introducere
2. Dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi
3. Întinsul la orizontală este stresant pentru coloana vertebrală şi pentru şolduri
4. Întinsul la orizontală cauzează deformări fizice
5. Viaţa în "recipiente"
6. Poziţia "îndoită, îndesată" fetală
7. Scaunele auto
8. Purtatul la verticală permite dezvoltarea fizică pozitivă
9. Dezacordul legat de purtatul la verticală
10. Legătura dintre înfăşatul picioarelor copiilor şi displazia de şold
11. Poziţia nocivă a spatelui bebeluşilor
12. Cu picioarele indoite şi cu spatele arcuit
13. Modele respiratorii îmbunătăţite
14. Previne infecţiile urechii
15. Poziţia verticală reglează sistemul echilibrului
16. Sus pe pieptul mamei - învăţăm tot timpul
17. Sus pe pieptul mamei stimulează toate simţurile
18. O mai uşoară reglare a sistemului autonom
19. Creşterea mecanică a copiilor şi convingerea pentru purtatul bebeluşilor
20. Nevoia evoluţionară de atingere
21. Să facem din purtarea bebeluşilor o regulă de bază
22. Concluzii
23. Bibliografie
Introducere
Ţările din Europa par a avea cei mai mulţi pediatri care recomandă ca bebeluşii să stea culcaţi întinşi pe spate într-un cărucior şi să nu fie purtaţi ca să evite presiunea pe corpurile lor prea puţin dezvoltate. Totuşi, să laşi un nou născut întins pe spate singur într-un cărucior este de fapt mai stresant, şi fizic, şi emoţional, şi poate inhiba dezvoltarea. Purtatul bebeluşului într-o poziţie verticală cu suportul corespunzător al picioarelor nu este doar sănătos pentru dezvoltare, dar e şi modalitatea preferată de a-ţi implica bebeluşul în activităţile de zi cu zi. Purtatul la verticală optimizează creşterea fizică, emoţională şi intelectuală a bebeluşului dumneavoastră.
Dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi
Coloana noastră vertebrală nu este perfect dreaptă, deşi ar putea părea aşa dacă ne uităm la o persoană din faţă sau din spate. Când te uiţi la o persoană dintr-o parte, sunt vizibile patru curburi uşoare care formează un “S” alungit. Aceste curburi ne ajută să fim flexibili şi să avem echilibru. De asemenea ajută să absoarbă stresul plasat pe organismele noastre prin activităţile zilnice care au impact asupra spinării, cum ar fi mersul pe jos, alergarea şi săriturile.
Nu ne-am născut cu aceste curbări ale coloanei. Curbările normale se dezvoltă gradual. "Se formează ca o consecinţă a adaptării la mediul extern (gravitaţie)" (Morningstar, 2005). La naştere, bebeluşii sunt într-o stare de flexare, arcuiţi, având coloana într-o forma de "C" (convexă) naturală. La început, bebeluşul nu are puterea de a-şi ţine capul sus, şi nici nu are curburile necesare în coloana vertebrală pentru a face asta. Dar treptat, pe măsură ce muşchii gâtului devin mai puternici, bebeluşul începe să-şi ridice capul greu împotriva gravităţii, şi o curbură începe să i se dezvolte la gât (curbura cervicală), pentru a-l ajuta să-şi ţină gâtul în echilibru. Când bebeluşul începe să se târască, se va dezvolta curbura din spate de jos (curbura lombară) şi muschii ce o suportă. Bebeluşul va avea aceste curburi naturale ale coloanei doar când va împlini un an (Leveau, 1877).
La naştere
Coloana vertebrală a unui nou-născut este în formă de C (o curbă convexă). Bebeluşul nu are nici curburile care să-l ajute să-şi ţină echilibrul, nici puterea pentru a-şi ţine capul sus.
În primele luni
Pe măsură ce bebeluşul dumneavoastră se luptă împotriva gravitaţiei, muşchii încep să i se dezvolte. Muşchii puternici ai gâtului ajută un nou născut să-şi ţină sus capul greu, formând curbura gâtului (cervicală) a şirei spinării.
De la şase luni la un an
Pe măsură ce un bebeluş învaţă să se târască şi să stea în picioare, se dezvoltă curbura inferioară a spatelui (lombară) şi muşchii corespunzători în aşa fel încât el poate sta drept. Abia când începe să umble are toate curburile şirei spinării dezvoltate.
(În următoarele postări vom traduce şi restul paragrafelor.)
Întinsul la orizontală este stresant pentru coloana vertebrală şi pentru şolduri
Cum am arătat mai sus, coloana vertebrală sub forma unui "C" a bebeluşului nu se întinde imediat după naştere. Din contră, forma de "S" a şirei spinării nu este complet dezvoltată până când copilul începe să umble pe picioarele proprii. Întinsul bebeluşului drept pe spate nu e un obicei blând pentru coloana lui vertebrală. De fapt, această practică îi intinde coloana din forma de "C" într-o linie dreaptă. În loc să-i sprijine forma naturală, îi stresează coloana vertebrală. Cercetările arată că ţinutul coloanei bebeluşului în linie dreaptă nu este o practică sănătoasă din punct de vedere fiziologic. În plus faţă de stresul adăugat coloanei vertebrale, poate de asemenea să afecteze negativ dezvoltarea încheieturilor şoldurilor (Kirkilionis, 2002).
Întinsul la orizontală cauzează deformări fizice
Dacă bebeluşii îşi petrec marea majoritate a zilei întinşi pe spate, acest lucru e rău nu numai pentru şolduri, dar s-a demonstrat că bebeluşii care stau în mod frecvent pe spate într-un cărucior pot să facă plagiocefalie (craniu deformat, plat la spate sau pe laterale), li se poate deforma corpul şi muşchii pot să nu fie tonifiaţi (Bonnet,1998). Cercetări susţinute de Academia Americană de Pediatrie afirmă că “în imobilizarea prelungită pe o saltea fermă sau pe un pat plat (cum ar fi într-un cărucior), influenţa constantă a gravitaţiei apasă suprafaţa corpului către saltea producând boli de poziţie şi bebeluşi cu tonus muscular scăzut (Short, 1996)”.
Plagiocefalie la un bebeluş, corectată cu o cască pentru cap.
Viaţa în "recipiente"
Acest lucru nu înseamnă că dacă stă întins pentru o scurtă plimbare prin cartier într-un cărucior, se va distruge dezvoltarea fizică a bebeluşului. Dar adevarul e că bebeluşul obişnuit din lumea vestică, cu vârsta cuprinsă între trei săptămâni şi trei luni, este plimbat puţin mai mult de două ore şi jumătate pe zi (Heller, 118.) Ajungem să ne purtăm bebeluşul la maşină într-un recipient, prin magazin într-un recipient, să luăm pranzul cu el într-un recipient, înapoi către maşină într-un recipient, şi acasă într-un recipient*. Câteodată de acolo direct într-un leagăn în care să-l fixăm fără să atingem copilul, în aşa fel încât să putem face cina, să-l punem în balansoar cât mâncăm, şi imediat după aceea în pătuţ la culcare. Vestul a divagat de la tradiţiile de atâtea milenii de creştere a copilului şi a ajuns în punctul în care obiectele definesc existenţa copiilor noştri mai mult decât corpurile noastre.
“Să iei un nou-născut de la mama lui şi să-l pui pe spate sau pe burtă pe o suprafaţă plană, de obicei neacoperit, este un eşec în înţelegerea nevoii imense a unui bebeluş pentru îmbraţişare, pentru sprijin prin legănare şi acoperire pe toate părţile, şi a faptului că bebeluşul trebuie să fie gradual introdus în lumea spaţiilor mai largi. De la prezenţa continuă, tangibilă şi plină de suport a mamei sale, bebeluşul va ajunge gradual să parcurgă distanţa către lumea din afară”. (Montagu, 294)
Câteodată recipientele ne pot ajuta pentru perioade scurte de timp şi ne pot elibera mâinile. Totuşi, nici un recipient nu poate să înlocuiască mâinile mamei.
*Vă rugăm să ţineţi cont că autorul nu sugerează că un mijloc de purtare a bebeluşului trebuie să înlocuiască scaunul auto pentru transportul cu maşina. Niciodată să nu conduceţi maşina sau să nu călătoriţi cu maşina având copilul într-un mijloc de purtare a bebeluşului.
Poziţia curbată fetală
Nou-născuţii sunt practic imposibil de întins drepţi decât dacă sunt strâns înfăşaţi. Când pui un nou-născut drept întins pe spate, coapsele lui se vor ridica sus înspre piept (Schon, 2007), sau când doarme vor sta îndoite într-o poziţie ca o broscuţă. “Poziţia curbată fetală, poziţia naturală pentru bebeluşi, este cea mai calmă şi cea mai adaptivă."
În această poziţie nou-născuţii folosesc mai puţin oxigen, ceea ce ajută la conservarea energiei şi la consumul mai mic de calorii. Astfel ei digeră mâncarea mai bine. Este de asemenea cea mai bună poziţie pentru termoreglare deoarece reduce expunerea stomacului. Avem celule mai eficiente de reglare a temperaturii şi mai multă grasime pe partea din spate a corpului. Când ne ţinem nou-născuţii burtă pe burtă, le protejăm toţi receptorii şi organele vitale (Montagu, 1986).
Când ridici un nou-născut, acesta işi menţine instinctual picioarele îndoite şi depărtate. Aceasta, împreună cu reflexul plantar palmar care ajută un nou-născut să se agaţe de mama lui, sugerează că organismele nou-născuţilor sunt adaptate să fie purtaţi în sus, la verticală, orientaţi înspre mamă.
Prin ţinutul bebeluşului cu genunchii îndoiţi pe pieptul dumneavoastră, şi ţinându-l de funduleţ, vă sprijiniţi bebeluşul în poziţia naturală pe care corpul lui în mod instinctiv o adoptă pentru a se asigura că e confortabil, cald şi în siguranţă.
Scaune auto
Dacă poziţia din cărucior este cumva mai ridicată (cum ar fi într-o scoică auto), atunci este mai blândă pentru coloana în formă de "C" a bebeluşului, în sensul că nu o întinde să fie dreaptă. Oricum, deşi ar părea o opţiune mai blândă pentru transportul micuţului, anumite studii făcute de Asociaţia Internaţională de Chiropractică Pediatrică arată că scaunele auto nu sunt modalitatea ideală de transport pentru nou-născut din cauza "opţiunilor restrictive de postură care pot afecta dezvoltarea coloanei vertebrale şi a craniului bebeluşului" (Asociaţia Internatională de Chiropractică Pediatrică).
Prin menţinerea coloanei într-o configuraţie în formă de "C", aceste scaune pot de fapt să prevină şi să inhibe formările de curbare naturale. Bebeluşii vor întâmpina greutăţi în a forma muşchi puternici pentru a-şi ţine căpşorul greu dacă nu li se oferă şansa să aibă de-a face cu gravitaţia.
Acest bebeluş savurează un somn afară lângă flori. Deşi scoica auto îi sprijină coloana vertebrală, capul şi gâtul cât timp doarme, când se trezeşte centurile îl împiedică sa-şi folosească muşchii necesari pentru a-şi ţine capul. Mulţi bebeluşi îşi petrec majoritatea timpului în scaune restrictive ca acesta.
Purtatul la verticală permite dezvoltarea fizică pozitivă
Când nou-născuţii sunt ţinuţi în sus le este permis să practice mişcări compensatorii, crescând puterea muşchilor şi permiţându-le controlul asupra tehnicilor fine motorii. Când mama se plimbă, se opreşte sau se întoarce, corpul nou-născutului lucrează în mod natural împotriva gravitaţiei pentru a-şi menţine poziţia. Forţa gravitaţiei este un element pozitiv în dezvoltarea nou-născuţilor, pemiţându-le să înveţe devreme să-şi ţină capul sus şi să-şi menţină corpul agăţat de cel al mamei, în echilibru.
Dezacordul legat de purtatul la verticală
Aşadar de ce unii încă afirmă că poziţia orizontală este mai bună pentru nou-născut? Argumentele fiziologice care susţin că bebeluşul trebuie transportat într-o poziţie orizontală pentru primele luni de viaţă par a veni de la presupunerea că poziţia verticală poate fi stresantă pentru coloana vertebrală în dezvoltare şi pentru pelvis.
Deşi unii pediatri sunt susţinători ai parentingului natural, mulţi nu au multă experienţă cu mijloacele de purtare a bebeluşului. Ei s-ar putea să fie familiarizaţi cu marsupiile din anii '80 şi '90 cu obişnuita lipsă de sprijin adecvat a capului şi a gâtului, cu găuri strâmte pentru picioare, cu bebeluşi lăsaţi să atârne din şold din cauza lipsei totale de suport pentru picioare. Poate aceşti doctori au văzut atât de mulţi bebeluşi tinuţi cu faţa în afară când sunt ţinuţi la verticală, încât presupun că toate mijloacele de purtare a bebeluşului sunt lipsite de suport.
S-ar putea ca studiile asupra inuiţilor şi marea incidenţă a spondilozei şi a displaziei de şold la indienii Navajo să fie considerate dovezi suficiente de la culturile care practică purtatul bebeluşului ca să blameze toate mijloacele de purtare a bebeluşului şi să recomande cărucioarele ca o opţiune mai sigură pentru transport.
Imaginile de mai sus sunt probabil marsupiile pe care mulţi doctori şi le imaginează. Şi le numesc nesigure şi nocive. Ambele sunt mijloace de purtare non-fiziologice. Aceste marsupii în care se poartă bebeluşii cu faţa în afară, spre deosebire de wrap-uri, sling-uri, mei-tai-uri şi SSC-uri (Soft Structured Carrier), nu oferă sprijin sănătos pentru picioare, ceea ce poate face ca pelvisul să se îndoaie invers şi le creează bebeluşilor poziţia periculoasă concavă a spatelui.
Dacă nu sunt cu faţa la purtător, centrul gravitaţiei este în afară. Presiunea este plasată pe umerii bebeluşului şi pe zona pieptului, deseori trăgând umerii spre spate şi făcând spatele şi mai concav. Purtatul cu faţa în afară este o poziţie non-fiziologică, care pune presiune pe coapsele interioare ale bebeluşului şi la baza spinării. Purtatul la verticală cu faţa în afară este stresant pentru bebeluşi.
Baza mai lată a marsupiului de mai sus ar putea oferi puţin sprijin al coloanei vertebrale (menţinând forma naturală convexă de "C") dacă bebeluşul ar fi fost cu faţa către mamă şi funduleţul i-ar fi stat pe acea bază. În loc de aceasta, coloana vertebrală a bebeluşului este îndreptată forţat şi deseori este mult prea întinsă (în formă concavă) datorită muşchilor abdominali slabi şi lipsei suportului pentru picioare.
Când un nou-născut este purtat într-un port-bebe, el trebuie să fie orientat înspre mamă şi ideal ar fi ca materialul să fie întins până în spatele genunchilor pentru a sprijini cum trebuie picioarele, care la rândul lor poziţionează pelvisul şi apoi sprijină coloana vertebrală cum trebuie. Deşi bebeluşul beneficiază prin faptul că este purtat aproape de mamă, ţinutul cu faţa în afară nu îi oferă sprijin pentru picioare, nu îi oferă sprijin pentru coloana vertebrală şi pentru şold şi nici suport pentru gât şi cap dacă adoarme.
Legătura dintre înfăşatul picioarelor copiilor şi displazia de şold
Deşi există nenumărate beneficii fiziologice, emoţionale şi psihologice în înfăşatul bebeluşilor în modul în care e practicat la populaţia Navajo, există dovezi clare că înfăşatul picioarelor, în aşa fel încât să fie legate împreună şi să nu le fie permis să se îndoaie de la genunchi sau de la şold, duce la anormalităţi ale şoldului (Crisholm, 1983). În cazul populaţiei Navajo, stresul asupra şoldului nou-născutului nu era cauzat de poziţia verticală, ci de suportul anormal pentru picioare, prin faptul că nu le era permis picioarelor să se întindă sau genunchiului să se îndoaie liber (Van Slewen, 2007). Prin blocarea capului femurului de a sta in alveola lui, datorită întinderii forţate a picioarelor, alveola deseori nu se dezvolta corespunzător, cauzând Displazie de Dezvoltare a Şoldului (Crisholm,1983).
Deşi purtatul bebeluşului în poziţie orizontală cu picioarele împreunate într-un mijloc de purtare a bebeluşului (cum ar fi un sling sau un wrap) oferă un sprijin corespunzător al coloanei, nu este poziţia optimă sau preferată pentru dezvoltarea şoldului sau pentru purtare prelungită, în mod special dacă este prezentă o displazie congenitala la nou-născut.
Academia Americană de Pediatrie a emis o revizuire a înfăşatului sub Van Slewen în 2007 care a reafirmat că picioarele nou-născutului nu ar trebui să fie strâns înfăşate. În 1965, incidenţa displaziei de şold era foarte ridicată în Japonia, când un scutec de înfăşat era folosit în mod frecvent de către populaţie. Scutecul de înfăşat ţinea şoldurile împreunate. Opt ani mai târziu, în 1973, doctorii le sfătuiau pe mame să evite "extensia prelungită a şoldului şi a genunchiului nou-născuţilor în timpul primelor luni postnatale". Imediat după aceea experţii au raportat o descreştere notabilă în nou-născuţii cu displazie de şold (Van Slewen, 2007).
Bebeluşii adoră să fie purtaţi şi să simtă în jur ceva, să se simtă înconjuraţi de ceva, dar întinderea picioarelor este împotriva poziţiei lor instinctuale cu picioarele desfăcute şi îndoite. Acest bebeluş e înfăşat, astfel încât picioarele îi sunt legate împreună uşor, şi nu îi sunt întinse forţat.
Poziţia concavă nocivă a spatelui bebeluşilor datorată lipsei suportului picioarelor în carrieri
Indienii Inuiţi foloseau papoose, care de asemenea nu sprijineau cum trebuie picioarele şi retrăgeau umerii înspre spate, plasând coloana într-o poziţie concavă sau mult prea extinsă. Cu picioarele nesprijinite şi cu nişte muşchi abdominali foarte slabi, pelvisul se îndoia înapoi şi îi întindea bebeluşului prea tare spatele. Luând presiunea produsă la fiecare pas pe care mama îl face, coloana mult prea întinsă creează stres asupra nou-născutului.
Dezvoltarea spondilozei (alunecarea vertebrelor pentru a compensa stresul repetat asupra unei coloane vertebrale mult prea întinse) este foarte întalnită la gimnaşti şi la cei care ridică greutăţi. Este de asemenea mult prea mare la populaţiile Inuite şi Athabascane, unde aproape jumătate sunt afectaţi.
Yochum şi Rowe au sugerat că Inuiţii, care îşi poartă nou-născuţii într-un papoose, pun un stres prematur excesiv asupra vertebrelor şi explică intinderea mare a spondilozei în aceste populaţii. Din moment ce nimeni nu se naşte cu spondiloză, Yochum şi Rowe neagă factorul genetic şi consideră ca posibilă cauză acest papoose (un obiect de purtare non-fiziologic) şi ca o explicaţie a bolii (Wong, 2004).
Deşi arată diferit, orice mijloc de purtare modern care nu sprijină picioarele nou-născutului (într-o poziţie convexă, arcuită, orientată înspre purtător), orice mijloc de purtare cu faţa înspre exterior, cu găuri pentru picioare, nu sunt mai bune din punct de vedere al dezvoltării copilului decât un papoose, pentru că aceşti carrieri retrag umerii în spate, creând poziţia stresantă de spate concav. Lipsindu-le sprijinul pentru picioare, papoose-urile şi marsupiile care ţin copilul cu faţa în afară sunt foarte similare, trăgând umerii înapoi şi plasând toată greutatea copilului pe pelvis sau pe baza spinării.
Placă de purtat Navajo - Papoose Inuit. Bebeluş cu picioarele înfăşate într-o poziţie non-fiziologică.
Cu picioarele îndoite şi cu spatele arcuit (crăcanat aşezat) - o poziţie care sprijină picioarele
Carrierii care ţin bebeluşul la verticală şi care îi sprijină picioarele ţin copilul într-o poziţie în care mama l-ar ţine în mod natural în braţe. Acestea nu distrug coloana vertebrală a unui bebeluş şi nici şoldul (Kirkilionis, 2002). Când picioarele unui nou-născut sunt îndoite şi depărtate, poziţia instinctivă pe care o ia corpul lui când este ridicat, capul femurului (osul coapsei) umple alveola şoldului (acetabulum). Alveola şoldului este umplută egal când picioarele sunt trase în sus la 100 de grade şi când sunt depărtate la 40 de grade în acelaşi timp(Kirkilionis, 2002). Displazia de şold nu apare când picioarele unui nou-născut sunt sprijinite. De fapt aceasta este poziţia pe care doctorii o susţin ca tratament pentru bebeluşii cu displazie de şold.
Interesant este că Inuiţii Netsilik, care işi poartă mult copiii, nu folosesc papoose, ci îşi poartă nou-născuţii în "amauti" (un fel de loc special pentru ei în spatele hainei, unde haina este croită mai larg) al hainei lor "parka" (un fel de hanorac cu glugă mare). Ei stau în spatele mamei într-o poziţie aşezată cu picioarele depărtate, înauntru în haina mamei (Montagu, 1986). Nu există studii care să indice incidenţa displaziei de şold sau a spondilozei în acest grup nordic de Inuiţi care îşi poartă copiii. Şoldurile şi coloana vertebrală li se dezvoltă normal.
Coloana vertebrală, şoldurile şi picioarele acestui copil sunt sprijinite corespunzător.
O mamă care foloseşte fie braţele sale, fie o bucată simplă de material, îi sprijină picioarele bebeluşului ei într-o poziţie flexată (cu genunchii îndoiţi), depărtată de linia mediană a corpului, sprijinindu-i şoldurile şi şira spinării. În locul materialului strâmt care îl face pe bebeluş să atârne de pelvis şi care nu oferă suport pentru picioare, şi în locul înfăşării picioarelor, care e prea restrictiv, carrierii ergonomici ţin bebeluşul într-o poziţie care sprijină picioarele la fel cum ar face-o braţele mamei. Poziţia îndoită arcuită este poziţia pe care nou-născuţii o adoptă instinctiv când sunt ridicaţi (Schon, 2007). Este ceea ce natura i-a învăţat: picioarele desfăcute care să cuprindă şoldul, spatele sau bazinul mamei, cu genunchii îndoiţi într-o poziţie aşezată.
Braţele mamei sprijină funduleţul şi picioarele bebeluşului. În consecinţă, este ridicată presiunea de pe coloana vertebrală şi greutatea bebeluşului este distribuită egal într-o poziţie ergonomică.
Materialul este tras până la spatele genunchilor bebeluşului, oferind sprijin corespunzător pentru picioare. Picioarele ar trebui trase în sus cel puţin până la nivelul şoldurilor pentru o poziţionare optimă şi pentru o dezvoltare normală a şoldului.
Poza a doua arată poziţia sănătoasă a coloanei vertebrale, orientată înspre mamă, sprijin pentru picioare, sprijin sănătos pentru cap şi gât.
Modele respiratorii îmbunătăţite la purtatul în poziţie verticală
Proponenţii poziţionării orizontale la nou-născuţi pot fi preocupaţi dacă bebeluşul primeşte un nivel adecvat de oxigen când sunt purtaţi comparativ cu atunci când sunt într-un cărucior. Din punctul de vedere al Dr. Maria Blois, nou-născuţii prematuri plasaţi într-o poziţie verticală pe pieptul mamei lor au o respiraţie îmbunătăţită şi mult mai regulată decât într-un incubator.
În acelaşi timp aceştia au avut "episoade reduse de apnee în somn (încetare temporară a respiraţiei) şi de bradicardie (încetinirea ritmului inimii). Nivelul oxigenului transcutanat nu creşte, indicând că saturaţia oxigenului nu este compromisă". Aceste studii au fost făcute pe nou-născuţi prematuri, unii cântărind doar 1300 de grame, plasaţi la verticală pe pieptul mamei lor. Poziţia preferată pentru aceşti bebeluşi micuţi este cea verticală - de obicei securizaţi cu o bucată de material. Ei înfloresc pur şi simplu ţinuţi pe pieptul mamei şi sunt lăsaţi să plece acasă mai repede decât prematurii lăsaţi în incubatoare (Blois,72). Dacă poziţia verticală este poziţia preferată pentru un prematur, nu are sens să spunem că ar fi nocivă pentru un nou-născut la termen.
Poziţia verticală în mijloace de purtare a copilului previne infecţiile urechii şi uşurează simptomele refluxului esofagial
Întinsul la orizontală nu este o opţiune greşită numai pentru coloana vertebrală, şoldurile şi craniul bebeluşului dumneavoastră, ci poate fi şi un factor major care să contribuie la infecţiile urechii interne la nou-născuţi. Refluxul gastric care duce conţinutul stomacului în urechea internă cauzează infecţii ale urechii. Boala de reflux gastroesofagian (Gastroesophageal reflux disease sau GERD) poate fi foarte întâlnită la nou-născuţi pentru că sfincterelor le ia mai mult timp să se închidă.
Nou-născuţilor diagnosticaţi cu GERD le este recomandat să fie purtaţi la verticală pentru a le uşura simptomele. Totuşi, cum nou-născuţii sunt în mod frecvent plasaţi la orizontală, nu numai că se exagerbează simptomele, dar sucurile gastrice pot intra în tuburile lui Eustache imature. Acelaşi lucru se întâmplă când bebeluşii care beau din sticlă sunt poziţionaţi culcaţi pe spate şi nu puţin ridicaţi, astfel că laptele poate intra în urechea medie.
Acumulările în tubul lui Eustache pot cauza inflamaţie şi acumulări de bacterii şi în consecinţă o infecţie. Purtându-vă bebeluşul la verticală vă luaţi o măsură de prevenire a infecţiilor urechii şi puteţi uşura simptomele GERD (Schon, 2007).
Poziţia verticală reglează sistemul vestibular
Un alt beneficiu al purtării bebeluşului este acela că bebeluşii purtaţi primesc multă stimulare vestibulară, pe când bebeluşii care stau întinşi nu o primesc. Sistemul nostru vestibular ne ajută cu simţul echilibrului şi cu siguranţa în spaţiu. Când o mamă îşi ţine bebeluşul, acesta se mişcă în spate şi în faţă în ritm cu mersul mamei şi în laterale de la legănarea mersului ei. Mama se poate opri şi se poate întoarce să ia ceva sau se poate mişca foarte blând. Toate aceste mişcări variate forţează bebeluşul să răspundă corespunzător ca să îşi ţină echilibrul. Toate aceste mişcări îi reglează bebeluşului sistemul vestibular.
Când e împins într-un cărucior, mişcarea este ori înspre înainte, ori înspre înapoi şi nu e variată. Când e făcută schimbarea de la poziţia verticală şi ţinutul în braţele mamei la poziţia orizontală neţinut în braţe, un bebeluş produce mişcări ale mâinilor şi picioarelor ca şi cum ar vrea să se salveze de la cădere. Acesta este numit reflexul Moro. Acţionează ca o reacţie primitivă a bebeluşului de apărare şi este înlocuită mai târziu în viaţă de reflexul de tresărire al adultului.
Purtatul, legănatul şi balansarea stimulează aparatul vestibular al nou-născutului şi îl ajută să se simtă în siguranţă în spaţiu. Majoritatea bebeluşilor din ziua de azi îşi petrec timpul departe de mamele lor, într-un recipient sau într-un cărucior, lăsându-i predispuşi la vertigo şi la un sentiment de nesiguranţă fizică în spaţiu. Americanii nativi sunt de obicei foarte siguri în spaţiu şi sunt cunoscuţi pentru siguranţa pe care o au cu înălţimile şi au foarte puţine probleme în a spăla geamurile zgârie-norilor. Majoritatea Americanilor nativi au fost înfăşaţi şi şi-au petrecut majoritatea vieţii de nou-născut ori în plăci de purtare, ori pe şoldurile mamelor, dezvoltându-şi astfel sistemul vestibular. Interesant este că frica de zbor şi frica de înălţime pe care le au azi mulţi dintre adulţi pot fi localizate în timp înapoi de pe vremea când nu au fost purtaţi ca nou-născuţi. Bebeluşii purtaţi se simt în siguranţă şi sunt mai puţin predispuşi să dezvolte fobii legate de spaţiu(Montagu, 1986).
Sus pe pieptul mamei - învăţăm tot timpul
Bebeluşii au motive ca să se simtă în siguranţă. Ei simt nevoia fizică să fie în contact direct cu mama lor. Ei chicotesc şi gânguresc şi absorb toate expresiile noastre. Sus pe pieptul mamei ei pot să vadă lumea neobstrucţionaţi dintr-un loc sigur şi pot să înveţe despre toate din jurul lor în ritmul lor. Nu numai că bebeluşilor le e mai bine fizic, dar în poziţia verticală ei sunt mai fericiţi şi mai calmi. Dr Sharon Heller spune: “cu cât mai mult timp petrec bebeluşii la verticală, cu atât mai mult timp ei sunt vigilenţi şi calmi. Chiar şi nou-născuţii care îşi petrec majoritatea timpului dormind, se opresc din plâns şi îşi ridică capul când sunt ridicaţi şi puşi pe umăr. Interesant este că felul în care e de atent un nou-născut depinde de locul unde este el. Ţinut în sus într-un scaun de maşină el este mai puţin vigilent decât când e ţinut la verticală în braţe... Poziţionarea verticală este optimă pentru nou-născuţi. Gândiţi-vă cât timp petrec nou-născuţii nostri la orizontală - drepţi pe spate într-un pătuţ sau un cărucior. S-ar putea ca acest lucru să le afecteze vigilenţa? Este foarte probabil... Cercetările au arătat că nou-născuţii care sunt prea mici să stea în fund în mod independent învaţă mai multe când sunt aşezaţi într-o poziţie verticală” (Heller, 94).
Sus pe pieptul mamei sunt stimulate toate simţurile
Şi cât de incredibil de stimulant e acest mediu! Nu numai că nou-născutul învaţă despre lumea din jurul lui din toate viziunile diferite pe care le are, dar are şi starea de spirit necesară pentru învăţare. Când un nou-născut este calm dar atent, atunci toate informaţiile sunt mult mai uşor de învăţat. El află despre lume şi despre locul lui în ea.
“Organismul nostru este un corn al abundenţei din punct de vedere senzorial, unde se amestecă zâmbete, arome şi râsete printre mângâieri unduitoare care pun întreaga lume senzorială la degetele bebeluşului dumneavoastră. Bebeluşul nostru primeşte stimulare tactilă de la pielea noastră care o atinge pe a lui şi îşi dezvoltă abilitatea de a-şi simţi locaţia, poziţia, orientarea şi mişcarea diferitelor părţi ale corpului lui de la presiunea membrelor lui flexate în corpul nostru. Primeşte stimulare tactilă, olfactivă şi gustativă dacă îl alăptăm cu laptele nostru, şi stimulare vestibulară de la stimularea blândă a mişcării noastre şi, dacă e ţinut la verticală, de la eforturile lui de a-şi ţine sus capul şi a-şi menţine echilibrul. Primeşte stimulare vizuală când priveşte în jurul lui, impulsuri auditive când îi şoptim în ureche vorbe dragi, şi stimulare kinestetică atunci când îl schimbăm în partea cealaltă... când ne punem bebeluşii în recipiente, mai ales dacă nu văd nimic, toată această hrănire senzorială e pierdută” (Heller,112).
Reglarea autonomă a sistemului e mai uşoară pentru nou-născuţii purtaţi
Relaţia mamă/nou-născut oferă de fapt reglarea fiziologică a sistemului autonom al nou-născutului. Studiile au arătat că atunci când un nou-născut este luat de lângă mama lui el experimentează o "reducere a ritmului cardiac, o scădere a temperaturii, dereglări de somn şi schimbări la EEG" - reprezentând deteriorarea proceselor care reglează micul său organism (Archer, 1992). Când este separat un nou-născut de mama lui, sistemul lui imunitar slăbeşte. Corpul lui pur şi simplu opreşte producţia leucocitelor. Dar când îşi regăseşte mama, el devine puternic din nou (Montagu, 1986). Corpul unui nou-născut are nevoie fizică de prezenţa mamei sale pentru a-l ajuta să se regleze.
Îngrijirea mecanică a copiilor şi convingerea pentru purtatul bebeluşilor
Cu toate studiile şi cu beneficiile fizice evidente ale purtatului unui bebeluş sus pe pieptul mamei este greu de înţeles ambivalenţa unui pediatru în această chestiune sau chiar indignarea lui atunci când pacienţii aleg să-şi poarte copilul. Poate motivul de a nu susţine purtatul la verticală poate fi acela de a descuraja mama să nu-şi răsfeţe bebeluşii sau să prevină o legătură prea puternică între mamă şi copil, să prevină un ataşament al celor doi.
Înstrăinarea de purtatul bebeluşilor noştri poate fi legată de vechea şcoală de gândire care datează din 1928, când faimosul Doctor Watson ce se ocupa de comportamente a pornit în schimbarea cursului umanităţii şi s-a hotărât să facă nou-născuţii independenţi, puternici şi duri. Teoria lui era că toţi ne naştem ca o tablă goală - ignorând toată structura evoluţionară sau orice tendinţe biologice înnăscute - şi că pentru a "forma" un copil independent era necesar să previi ca bebeluşul să îşi creeze obiceiuri dependente. Cu alte cuvinte, dacă îţi ţii copilul, el se va agăţa de tine şi nu-ţi va mai da drumul niciodată. Va avea tot timpul pretenţii. Nu numai că ar trebui să te abţii să-l porţi, dar şi să-l iubeşti, să-l pupi şi să-l legeni; dacă îi arăţi afecţiune, bebeluşul o va aştepta mereu.
Atât de mulţi dintre bunicii şi părinţii noştri au fost influenţaţi de acest tren mecanic al gândirii, presaţi de experţi să creadă că dacă ne ridicăm bebeluşii când plâng ar însemna că vom creşte un tiran şi vom deveni sclavi. Din pacate această psihologie a avut un efect profund asupra gândirii şi practicii pediatrice şi încă apare în conversaţii între mame şi doctori şi în ziua de azi (Montagu, 1986).
Nevoia evoluţionară de atingere
Majoritatea mamelor simt încă presiunea metodelor dure de parenting care au fost îndoctrinate în părinţii şi bunicii noştri. Totuşi, aceste metode mecanice nu merg mai departe de atât. Antropologul James McKenna pretinde că ţinând bebeluşii mai mult într-un tip de recipient decât în braţele noastre, părinţii sunt "în conflict cu evoluţia". "Realmente toată biochimia şi fiziologia noastră sunt reglate fin pentru condiţiile de viaţă care au existat când eram vânători şi culegători, în care bebeluşii erau ţinuţi în braţe de mamele lor. Cultura noastră s-a schimbat, dar nevoia evoluţionară pentru atingere rămâne la fel.
Creierele bebeluşilor au evoluat să aştepte apropiere şi proximitate - să fie ţinuţi în braţe - pentru siguranţa lor, pentru creşterea lor psihologică, pentru creşterea fizică, pentru creşterea mentală, pentru a ajuta şi a stabiliza procesele lor fiziologice şi pentru a le menţine sistemele imunitare puternice" (Field, 69-74). "Atingerea nu este un beneficiu marginal emoţional. Este la fel de necesar ca aerul pe care îl respirăm " (Heller, 5).
Să facem purtatul - regula de bază; cărucioarele - o excepţie
Deşi majoritatea părinţilor vestici nu pot concepe viaţa fără cărucior, ele nu sunt aşa de blânde pentru nou-născut, aşa cum presupunem. Punând un nou-născut singur pe spate pentru perioade lungi de timp nu este ceea ce noi oamenii suntem structuraţi să trăim. Întinsul la orizontală în primele luni nu este mai uşor sau mai puţin stresant pentru coloana vertebrală, craniul sau gâtul unui nou-născut. Sus pe corpul mamei, mama se acomodează la toate mişcările bebeluşului ei, şi el se acomodează la mişcările ei, mişcându-se ca nişte parteneri de dans perfecţi. Cei doi creează un ritm împreună, fizic şi psihologic şi se mişcă împreună în armonie. Nici cele mai sofisticate cărucioare nu pot oferi căldura pe care corpul mamei o dă, mirosul ei liniştitor, mişcarea variată, şi răspunsurile sensibile ale mamei care sunt atât de esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea bebeluşului, mai ales într-o perioadă aşa critică, atunci când creierul lui creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii. Nici o jucărie nu poate egala bucuria pe care un nou-născut o primeşte de la faţa mamei lui. Singur, privind în gol la un material de umplutură pe care producătorul l-a ales să căptuşească interiorul căruciorului, nu se poate compara cu mediul bogat la care e martor şi pe care îl observă el însuşi când se mişcă împreună în timpul zilei, cu mama lui.
Cărucioarele nu sunt "rele". Ca să mergem mai departe, purtatul bebeluşilor şi cărucioarele nu trebuie să fie exclusive mutual atâta timp cât nou-născutul e mulţumit şi cerinţele lui sunt îndeplinite atunci când semnalizează că are nevoie să fie ţinut (în poziţia aşezat şi cu faţa la mamă este preferabil ca să încurajăm interacţiunea şi comunicarea) (Zeedyk, 2008).
Concluzie
Dacă întindem bebeluşii pe spate într-un cărucior nu este mai uşor pentru gâtul lor, coloana lor vertebrală, pentru şolduri şi pentru mintea lor. Natura i-a programat să fie purtaţi. Poziţionarea la verticală cu sprijin corespunzător pentru picioare este poziţia preferabilă pentru nou-născuţi şi este destul de blândă ca să nu streseze fizic nici măcar bebeluşi micuţi de 1 kilogram. O mamă ar trebui să aibă încredere în ceea ce inima îi spune, ţinându-şi copilul aproape de inimă nu numai că va alege metoda cea mai benefică de a-şi duce copilul cu ea, dar în plus îi va oferi mediul optim pentru creşterea psihologică şi emoţională.
--------------------------------------------------------------------------------
Bibliografie
Archer, J. (1992). Ethology and Human Development. Rowman.
Blois, M. (2005). Babywearing. Pharmasoft Publishing.
Bonnet, E.. (1998 ). In Points made during discussions regarding the carrying of Infants and small children, Published in Krankengymnastik 50 Jg (1998) No.8
Crisholm, J, & . (1983). Navajo Infancy: An Ethological Study of Child Development. Aldine Transaction.
Field, T.(2003). Touch. First MIT Press.
Heller, S. (1997). The Vital Touch: How Intimate Contact With Your Baby Leads To Happier, Healthier Development. Holt Paperbacks.
International Chiropractic Pediatric Association. Baby Wearing: Suggestions for Carrying your Baby. http://www.icpa4kids.org/research/children/babywearing.html
Kirkilionis, E. (2002). Carrying an Infant: More than the Possibility of Child Transport. Kosel.
Le Veau, B.. (1984, Dec). Developmental Biomechanics: Effect of Forces on the Growth, Development, and Maintenance of the Human. Physical Therapy. www.physicaltherapyjournal.com/cgi/content/abstract/64/12/1874
Montagu, A. (1986). Touching: The Human Significance of the Skin. Harper Paperbacks.
Morningstar. (2005). Reflex Control of the Spine and Posture: A Review of the Literature from a Chiropractic Perspective.
Chiropractic & Osteopathy. www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16091134
Newman, P. H. THE ETIOLOGY OF SPONDYLOLISTHESIS. Journal of Bone Joint Surgery. 45(1963), 35-59.www.jbjs.org.uk/cgi/content/abstract/45-B/1/39
ROWE, Y. (1987). ESSENTIAL SKELETAL RADIOLOGY. Baltimore: Williams and Wilkins.
Schon, R. (2007). Natural Parenting-Back to Basics in Infant Care. 5(1), 102-183. from Evolutionary Psychology from http://www.epjournal.net/filestore/ep05102183.pdf
Short, M. (1996). The Effects of Swaddling versus Standard Positioning in Very Low Birth Weight Infants. Neonatal Network. 15(4).from http://www.cebp.nl/vault_public/filesystem/?ID=2156
Van Slewen et al,. (2007, Oct). Swaddling: A Systematic Review. Pediatrics. 120(4), 1097-1106.from
http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/120/4/e1097
Wong, L. C. (2004, Jun). Rehabilitation of a patient with a rare multi-level isthmic spondylolisthesis: a case report. 142-151. The Journal of the
Canadian Chiropractic Organization from www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=1840041
Zeedyk, S.. (2008). What’s Life in a Baby Buggy Like? The Impact of Buggy Orientation on Parent-Infant Interaction and Infant Stress.
University of Dundee/National Literary Trust, Nov. 21, 2008). from www.literacytrust.org.uk/talktoyourbaby/Buggy_research.pdf
